RSS Feed

Category Archives: existentiale

Existentiala

Posted on

A durat ceva pana sa revin la scris.Nu am vrut sa umplu spatiul cu generalitati numai de dragul de a fi.Scriu cu prilejul unui fapt real ce ma uimeste si in zilele de astazi, fapt ce a constituit o controversa inca din copilaria mea , prin prisma familiei .Pozitia femeii in societate, in familie , in mediul profesional.

Multe dintre femei au uitat ca trebuie sa lupte pentru propriile lor idealuri , pentru propriile lor reusite. Multe continua sa se considere  o masina de spalat, o gradinita cu program prelungit si un serviciu de curatenie 24/24.

Exista o „specie ” predominanta , programata inca din copilarie pe trei lucruri : nunta -copil-casa.Este ca un fel de traiectorie a sagetii spre tinta.Prin asta isi ating scopul.Prin asta se simt implinite.Multi ar spune , ok , fiecare are parerea sa privind parcursul vietii sale.Si eu zic la fel .Ceea ce ma deranjeaza este revolta lor si nevoia de a tine predici unei persoane ce nu doreste acelasi lucru.Daca dai de asa ceva, o sa vezi ca Martorii lui Iehova sunt in categoria „minimal threat”.

Multe femei au radicalizat conceptul de  lupta pentru egalitate in cariera si in viata sociala, alegandu-ne la ora actuala cu ceva ce multora le este la indemana a ridiculiza.

Nimeni nu isi poate permite sa afirme ca o femeie nu poate realiza ce barbatii realizeaza, indiferent de domeniu sau context .Cu suficient efort si suficienta pregatire fie ea fizica sau intelectuala , femeia se poate afirma drept cine doreste a fi.

Nu sunt de acord cu masculinizarea femeii, nu sunt de acord ca femeia sa traga o flegma ,numai sa arate celui de langa ea ca poate scoate muci verzi din gat.Nu sunt de acord cu injuraturile gratuite , doar de dragul de a demonstra ca esti tare.Mai pe intelesul tuturor nu sunt de acord cu aplicarea conceptului de feminism in ziua de astazi.

A fi feminista inseamna a tine la indeplinirea dorintelor si idealurilor proprii.Nu inseamna a nu te aranja si a nu cauta sa arati bine .

Independenta materiala si sociala este un deziderat pentru oricine.Femeile ar trebui sa constientizeze dreptul de  a spune nu, indiferent de circumstanta si de persoana.Trebuie sa spui nu atunci cand consideri ca un ordin contravine princiipilor tale morale , trebuie sa spui nu atunci cand cel de langa tine uita ca ai nevoie de mai mult decat „Mi-ai calcat camasa?”.

Rar, foarte rar, ma uit la emisiunile TV .Atunci cand ma mai uit , inevitabil mai prin cate o urma de drama .O femeie batuta pe care toti o plang de mila, o femeie omorata  de sot care si-a lasat in urma copiii si familia .De fiecare data imi vine in minte aceiasi intrebare.?De ce nu a facut ceva sa iasa din situatia respectiva?.Scuzele de a doua zi nu valoreaza viata proprie care este pusa in pericol, in cele mai multe cazuri, in fiecare zi.

Atat vroiam sa spun.Sunt dezamagita de femeia acestei ere.

Ordine de idei

Am impresia ca prea multi cunoscuti stiu despre blog.Parca nu ma mai simt asa de bine scriind,spatiul fiind deja invadat.Am considerat intotdeauna ca pastiladeras este un loc de refulare, cateodata mai amuzant , cateodata sentimental.
Momentan trec printr-o perioada destul de ciudata,cel putin din punct de vedere psihologic.Sunt intr-o camera fara usa, si peretii se cam apropie unul de altul, eu fiind prinsa la mijloc.
Nu e un sentiment prea placut, asta pot sa o spun de doua ori.Poate e din cauza tranzitiei, poate e pentru ca ma simt destul de singura, desi nu as avea motive.Poate ca e pentru ca mi-am pierdut cea mai buna prietena din cauza unui lucru tampit.Nici glumele nu mai au haz, pentru ca altora li se par de retard.Bineinteles ca sunt prea orgolioasa sa o sun, sau sa ii scriu.Poate ca imi e frica de raspuns sau de consecintele tampeniilor pe care le-am facut.
E curios cum pierderea unui prieten te poate instraina de ceilalti.
A nu se intelege prost conceptul de prieten, stiu ca in ziua de astazi e confundat cu „tovarasi de bautura”, „colegi de servici” si „cunostinte”.De-aia am destui.
Cercul de prieteni se rezuma la 4 persoane, bine acum 3.Cei patru , acum trei au insemnat si inseamna familie, sunt oameni pe care ii cunosc de foarte mult timp, care ma suporta si care ma ajuta , indiferent de ce am facut, indiferent daca i-am jignit, indiferent daca am urlat.
Si pentru cei care au citit prima data blogul si isi dau cu parerea fara sa ma cunoasca,fac precizarea ca ceva confortabil nu inseamna serios(mr. know-it all).Inseamna o alta perioada.Deci daca se mai citeste , a se lua in considerare, inainte sa emita judecati de valoare.

O schimbare de ton

Buna ziua,

Ma numesc Andra si sunt un workaholic.Deci nu prea mai am ce sa mai povestesc prea multe decat cele legate de servici.

Am o intrebare totusi pentru cei care ies mai mult decat mine din casa :Ce s-a intamplat cu zona Lipscani?

Am decis sa ies din grota ieri si am decis sa ma intalnesc cu un prieten vechi, care momentan este relocat in Brasov.In consecinta ne-am intalnit la Unirii.Eu m-am gandit sa mergem pe Lipscani sa bem o bere la oricare dintre barurile din zona.Astfel am pornit catre locul faptei.Cand am intrat pe prima straduta zici ca era coada de intrare de la Bamboo.Fete in rochite de nunta, tocuri cat o linie , gentute lucioase ,micute , domni simpatici toti cu palariute in cap si blugi lipiti de cur ca sa le iasa burta pe afara, toti cu iphone-urile fluturand, sa se vada ca au valoare.Am avut un soc.Erau multi, asa de multi ca am intrat in panica.Pentru prima data am simtit ca un om normal pregatit sa bea linistit o bere in tricou ,blugi si adidasi nu mai are loc.

Efectuand slalomul printre acestia (as fi zis cretini, dar nu am avut vreodata intentia sa jignesc prin acest blog) mirarea crestea.House-ul acoperea zumzetul, da house de-ala nesimtit ,de nu te mai puteai intelege om cu persoana.

Cand am ajuns pe langa Hanul cu Tei, bodega copilariei mele unde trebuia sa bei o bere si sa iti tii respiratia, acum era terasa cu scaunele si umbrelute si mai scria si mare „The embassy”.Muzica de la Harley, care mai aducea a vremuri vechi nu se mai auzea deloc pentru ca se auzeau hiturile verii.

Intr-un final am ajuns la o terasa „Old City”.Era singurul loc liber dupa o cautare in fuga de 15 minute.

Am asteptat 10 minute sa ni se aduca un meniu.Langa noi erau asezati niste englezi .Zgomotosi si enervanti.Nu ne mai auzeam intre noi.Cand sa comandam ospatarul se duce direct la aia.Mai avea un pic sa le pupe mana.

Am mai asteptat alte 5 minute pana am zis ce vroiam.Alte 10 minute pana am primit 2 amarate de beri, pentru ca englezilor care comandasera dupa noi le venisera femei la masa si trebuia sa le duca ceva si alora sa nu moara de deshidratare.Ca sa nu mai zic ca alea erau vreo 4 si pana le-au facut loc ne-au mutat pe noi.

Am primit intr-un final apoteotic berile .Am mai baut inca doua pentru ca nu mai aveam intentia de a ne ridica sa cautam altceva.

Chelnerul facea tranzit pe la englezi .L-am oprit si noi sa ne aduca nota.I-am spus omului ca ne grabim si am vrea sa platim.El nu ca trebuie sa ne aduca bonul.OK…………..am asteptat 20 de minute sa ii dam aluia banii.20 de minute pentru ca a urlat prietenul cu care eram la masa ca totusi ne grabim.

Si uite asa , am asteptat ca fraierii, am stat in zgomot cand puteam sa mai bem inca vreo 5 daca chelnerul se obosea sa fie mai amabil si sa vada ce mai vrem si noi, in loc de a pupa englezii peste tot.

Old City este o bodega in care nu voi mai calca.N-am mai pomenit sa ma rog de cineva sa platesc sau sa imi aduca o bere.Nu mi-o da moca ,ii platesc si ar mai trebui sa isi primeasca si bacsis pe comanda.Nu, nu mai calc.

Intr-un final si schimbarea de ton:

janis ian

 

Ce faci cand iubirea vietii tale se insoara?

1.Ii dai foc la casa blondei cu balcoane imense?
2.Te imbeti?
3. Il injuri de toata familia?
4.Ii scrii un mesaj patetic?
5.Toate cele de mai sus?

Va zic ce am facut eu.Nimic.Bine , trebuie sa recunosc partea cu mesajul patetic in care i-am spus ca ii doresc toata fericirea din lume si copii multi  si etc etc.
Prima varianta imi trecea prin minte dupa ce am baut vreo 2 pahare de vin , doar ca era problema de a ma mai putea ridica si de a cumpara benzina. Din cate am inteles nu iti mai dau la sticla.Probabil au avut de a face cu destui psihopati.
Bun.Sa incepem de la inceput , pentru ca am trecut de desfasurare si intriga.
Se face ca intr-o zi ploioasa ma gandeam ca as putea sa dau refresh (refresh in sensul de „ce mai faci ?” „A , esti singur?”, „Hihi!Ce patetic!…..eu am prieten” ) unei relatii vechi de ‘nspe mii de ani lumina, unde eram amandoi copii si ne rasareau curcubee din cur de atata dragoste.
Zis si facut.Click…..click…..BOOM
Aflu in scurt timp ca deja se pregateste sa se insoare, ca are un caine si imi mai si trimite cu poza cu viitoarea mireasa.Pai sa nu il omori cu ceva?Sa nu torni benzina?
Acum sa facem abstractie ca sunt si eu la randul meu intr-o relatie serioasa, de-aia specifica maturitatii, in care ne facem cumparaturile impreuna, ne consultam in probleme de servici si alte asemenea.Relatia de fata nu e asa de stralucitoare insa ai o casa, o masa si o persoana care sa te sustina.In concluzie nu e rau deloc.
Prostia e ca inca te mai agiti afland diverse vesti de la o persoana cu care nu ai mai catadicsit sa mai vorbesti de ani buni de zile.
E pe principiul „jucariei”.E jucaria mea si numai a mea.Eu o folosesc, o arunc insa nimeni nu poate sa o ridice de jos.Pentru ca e a mea desi nu imi mai place.
Singurul inconvenient este ca jucaria a fost prima jucarie serioasa . Si s-a rupt. Si mi s-a rup si mie copilaria si amintirea si speranta si toate visele alea pe care mi le faceam la 16 ani.
Si uite asa ma trezesc la 21 de ani aproape, cu jucarii care imi dispar de pe lista de inventar….jucarii pe care nu le mai pot folosi si nu le mai pot pastra drept rezerve.

Nu stiu ce gandeste restul lumii, insa eu sunt destul de egoista si destul de posesiva ( implicit).

Si uite asa mai apare o problema existentiala, uite asa se mai taie de pe lista……si uite asa se mai termina inca o postare.

Miss independent…

N-am mai dezbatut vreun subiect de curand pentru ca viata mea s-a rezumat intre somn servici si cursuri.
Lucrez la aceiasi firma de aproape 5 luni,in domeniul constructiilor…..”madam avocat” se joaca cu piulite si cu tevi.Ma ocup si de proiecte,mai am parte si de resurse umane,mai am parte si de un pic de juridic….deci dupa cum se constata si apropo de relatari trecute viata mea este un ghiveci.
Trebuie sa ma mandresc cu faptul ca am invatat sa imi formatez singura calculatorul…colegul de la IT si husband dearest (care este tot IT-ist) au avut grija sa bage in mine programare si alte nebuneli…deci in acest domeniu nu mai sunt paria.
In alta ordine de idei sa trec prima data la partea amuzanta.Munca mea se desfasoara in cadrul unui birou plin de femei,unde constat ca mancatoria atinge cote alarmante.Unde se gasesc provinciale care au dat de miracolul Zara, femei crescute in limuzina si hotel de lux dar care vin de la Cucuietii din Deal si au mancat cacat pe post de paine toata viata.
Schimbarea a fost mutarea biroului la hala….unde am scapat de ele si nu trebuie sa ma uit in stanga si in dreapta cand ies la tigara,sa nu imi intre vreun cutit/sabie/furculita.
Alta realizare ,in ciuda circumstantelor a fost mutarea de acasa.Mutare care inseamna ca trebuie sa ma descurc singura orice s-ar intampla ,cale de intoarcere nefiind de conceput in viziunea mea.
Deci am inceput viata de adult,mai greu,mai incet dar sigur.
Nu stiu clar ce s-o alege de mine,dar paleta de alegeri e larga ,variind de la boschetar si pana la avocat.
Cheers to everybody!

Si iar eu

Uite ca am ajuns intr-un final nefericit la Bucuresti.Mai aveam putin si ma tineam cu mainile de gard numai sa nu plec de acasa.Sa ne imaginam ca am picat cu tot cu gard pentru ca uite-ma respirand noxele orasului iar.De-ar fi numai noxele ar fi bine….stau eu acum sa ma gandesc pe ultima suta de metri de melancolie.

Tehnic ar trebui sa fiu un om fericit,pentru ca am tot ce imi trebuie .Practic gasesc intotdeauna ceva cu care sa ma torturez.

Ar fi trebuit sa fieo postare vesela, cel putin asa intentionam acum doua zile cand am inceput sa scriu.Si uite ca au mai trecut cateva zile, am mai schimbat cateva dispozitii si am ajuns la starea mea normala.

Nu mai gasesc nimic bine si ma enervez si rabufnesc.

Nu simt nevoia sa mai comunic cu nimeni, de intalniri intre prieteni nici atat .

Nu-mi vine nici sa mai spun cuiva ca sunt acasa pentru ca nu vreau sa ii vad,nu vreau conversatii si nici nu mai vreau sfaturi de viata ce mi se dau intotdeauna fara ca eu sa le cer.

Problema cu sfaturile e asemanatoare farfuriei de mancare ce de obicei imi era pusa in fata.La un punct nu mai puteam manca si mama urla din cealalta parte a camerei sa termin tot.Cu mintea mea de copil,minte care o posed si acum intotdeauna m-am intrebat acelasi lucru.De ce tot?De ce sa mananc tot?Explodeaza planeta daca nu o fac?

Uite ca n-am mancat tot ,nu sunt rahitica,diforma.N-a disparut omenirea.

Asa si cu sfaturile.Daca nu le cer de ce imi sunt impinse in fata?Oare cel sau cea care da sfaturi simte asa o caldura in suflet,considera ca mai iau un punct in calea Mantuirii sau ce?

As vrea si eu o data sa ma enervez si sa le spun sa si le bage in cur.Din nefericire sfaturile nu sunt scrise pe hartie, ca altfel as trai o viata cu hartie igienica gratis.

Revenind la tema initiala  si anume cea de ajungere chez le capitale nu prea mai am ce sa specific in afara faptului ca vreau inapoi si ca dupa cateva zile de agitatie specific bucuresteana ma doare capul in 4 dimensiuni.

Imi doresc ca o data cu venirea eminentei zile de nastere sa suflu in lumanare si sa ma transform intr-un copil de zece ani.Cu asta se rezolva toate problemele.

Acum stiu ca este posibil acest lucru o data cu zborul porcilor catre tari mai calde ma resemnez si incerc sa adorm.

Vreau acasa

Acasa pentru mine nu inseamna Bucuresti.Bucurestiul este locul in care lupt sa traiesc.Este locul poluat de rautate si de incultura.Incultura nu ma deranjeaza.Ma sperie si ma deranjeaza rautatea gratuita care se regaseste in fiecare om,indiferent de provenienta.Bucurestiul este infectat de pretentii.Pretentii vestimentare,pretentii legate de oamenii cu care imparti o bere,pretentii legate de subiectele de conversatie pe care le alegi.Bucurestiul iti impune sa fii la curent cu ce se intampla,iti impune sa fii modern atat in gandire cat si in modul de prezentare.

Bucurestiul e cusca de aur ,stralucitoare la prima vedere dar plina de cacat dupa o analiza mai detaliata.

Acasa pentru mine inseamna Frasin.Un mic orasel din Bucovina, situat la cativa kilometrii de Gura Humorului.

Acolo am crescut.Acolo simt prezenta bunicii mele, acolo imi permit sa fiu eu.

Pot uita de tipare,pot uita  de standarde.

Acolo imi permit sa ies intr-un tricou larg si niste blugi rupti fara a ma gandi ca analizeaza cineva firma hainelor mele.

Frasinul inseamna libertate.Frasinul inseamna mirosul fanului de dimineata, inseamna oameni dragi ce iti zambesc in fiecare zi .

Acasa la mine imi beau cafeaua la ora 7 pe balcon si ma uit la muntii din fata casei.

Casa familiei Caraciuc, adica casa mea este situata la strada ,langa scoala.

In fiecare zi la ora 7, vezi muncitorii care se indreapta spre fabricile de lemn si de cherestea , acestea fiind principalele furnizoare de locuri de munca.

In timpul saptamanii imi permit sa ascult cata muzica vreau,imi permit sa citesc cat vreau,cateodata mai uit sa mananc.

Mai trebuie sa fac si curatenie.Asta se efectueaza vineri cu verisoara mea,Dana pentru ca doarme la mine sus si e la fel de imprasiata ca mine.De obicei curatenia dureaza o zi,daca insistam sa se faca cum trebuie.

Sambata mergem la cumparaturi in Gura Humorului, le ducem acasa si plecam din nou pe seara la o bere in acelasi oras.Ne intoarcem acasa tarziu si dupa obicei ne bem ceaiul de ora 2-3-4 dimineata,eu fumez o tigara si pe urma somn.

Duminica,dupa slujba , la vecini se pune o banca la poarta.Barbatii sunt putin ametiti de la votca de dupa biserica, iar femeile sunt pregatite sa dezbata ultimele barfe.

Duminica ,in copilaria mea insemna trezire la 10.Mancam ce imi punea bunica,coboram sa ma bat cu verisoara-mea pe bomboane si pe urma eram amandoua imbracate frumos pentru a merge la bunicul meu la cimitir.

Duminica ,acum dupa ce am crescut si stau singura in apartamentul de la etaj inseamna trezire la 12,pregatirea cafelei si lancezirea de vreo 3-4 ore in sezlongul de pe balcon.

Vine asta mica si  ma trezeste de-a binelea.Mergem sa mancam ,pe urma poate mergem in Gura Humorului la alta cafea si la discutii cu cativa prieteni.

In fiecare vacanta,in fiecare vara asteptam sa plec la Frasin.Se termina scoala,bunica facea bagajul si dupa festivitatea de premiere plecam.

Invariabil,trebuia sa caram si o pisica,pisica adusa de pe strada de mine,cu care bunica se chinuia tot anul.

Cea mai de pret amintire si cea mai mare aventura a fost cand am dus pe tren si o pisica si un pui.Puiul il cumparase mama, ca sa ma invete sa fiu responsabila, pisica o aveam din oficiu.

Am fost un copil alintat.Bunica nu mi-a refuzat niciodata nimic.Nu va ganditi ca bateam din picior daca nu mi se lua inghetata sau daca nu primeam bomboane.

Eu aveam ce aveam cu pisicile si cu iesitul afara la joaca.

Cat a trait bunica am locuit in Militari,la bloc.Ma jucam de dimineata pana seara,veneam murdara si ca bonus mai aduceam si animale puricoase acasa.Cel putin 5 pisici tot am adus si tot au fost crescute de bunica si transportate via CFR la Frasin, unde multe dintre ele traiesc si acum,grase si frumoase.

Astfel Frasinul, inclusiv drumul catre Frasin , erau o adevarata aventura pentru mine.

Acum , de cand nu o mai am pe bunica si locuiesc de ceva vreme cu ai mei nu s-au schimbat multe.In afara de partea cu pisicile si cu iesitul afara la joaca.Din nefericire am crescut.

In fiecare an astept sa imi termin treburile si scoala in Bucuresti si sa plec acasa.

Acasa ,unde nu ma deranjeaza nimeni,unde pot sa imi permit sa uit si sa fiu eu.Acasa, unde telefoanele nu mai suna .Mai suna Ana ocazional sa vada daca traiesc.

Mai am 3 saptamani si plec acasa.

Cu aceasta ocazie va urez tuturor o vara minunata.

Ne citim la toamna.

Cu drag,

Andra