Acasa pentru mine nu inseamna Bucuresti.Bucurestiul este locul in care lupt sa traiesc.Este locul poluat de rautate si de incultura.Incultura nu ma deranjeaza.Ma sperie si ma deranjeaza rautatea gratuita care se regaseste in fiecare om,indiferent de provenienta.Bucurestiul este infectat de pretentii.Pretentii vestimentare,pretentii legate de oamenii cu care imparti o bere,pretentii legate de subiectele de conversatie pe care le alegi.Bucurestiul iti impune sa fii la curent cu ce se intampla,iti impune sa fii modern atat in gandire cat si in modul de prezentare.
Bucurestiul e cusca de aur ,stralucitoare la prima vedere dar plina de cacat dupa o analiza mai detaliata.
Acasa pentru mine inseamna Frasin.Un mic orasel din Bucovina, situat la cativa kilometrii de Gura Humorului.
Acolo am crescut.Acolo simt prezenta bunicii mele, acolo imi permit sa fiu eu.
Pot uita de tipare,pot uita de standarde.
Acolo imi permit sa ies intr-un tricou larg si niste blugi rupti fara a ma gandi ca analizeaza cineva firma hainelor mele.
Frasinul inseamna libertate.Frasinul inseamna mirosul fanului de dimineata, inseamna oameni dragi ce iti zambesc in fiecare zi .
Acasa la mine imi beau cafeaua la ora 7 pe balcon si ma uit la muntii din fata casei.
Casa familiei Caraciuc, adica casa mea este situata la strada ,langa scoala.
In fiecare zi la ora 7, vezi muncitorii care se indreapta spre fabricile de lemn si de cherestea , acestea fiind principalele furnizoare de locuri de munca.
In timpul saptamanii imi permit sa ascult cata muzica vreau,imi permit sa citesc cat vreau,cateodata mai uit sa mananc.
Mai trebuie sa fac si curatenie.Asta se efectueaza vineri cu verisoara mea,Dana pentru ca doarme la mine sus si e la fel de imprasiata ca mine.De obicei curatenia dureaza o zi,daca insistam sa se faca cum trebuie.
Sambata mergem la cumparaturi in Gura Humorului, le ducem acasa si plecam din nou pe seara la o bere in acelasi oras.Ne intoarcem acasa tarziu si dupa obicei ne bem ceaiul de ora 2-3-4 dimineata,eu fumez o tigara si pe urma somn.
Duminica,dupa slujba , la vecini se pune o banca la poarta.Barbatii sunt putin ametiti de la votca de dupa biserica, iar femeile sunt pregatite sa dezbata ultimele barfe.
Duminica ,in copilaria mea insemna trezire la 10.Mancam ce imi punea bunica,coboram sa ma bat cu verisoara-mea pe bomboane si pe urma eram amandoua imbracate frumos pentru a merge la bunicul meu la cimitir.
Duminica ,acum dupa ce am crescut si stau singura in apartamentul de la etaj inseamna trezire la 12,pregatirea cafelei si lancezirea de vreo 3-4 ore in sezlongul de pe balcon.
Vine asta mica si ma trezeste de-a binelea.Mergem sa mancam ,pe urma poate mergem in Gura Humorului la alta cafea si la discutii cu cativa prieteni.
In fiecare vacanta,in fiecare vara asteptam sa plec la Frasin.Se termina scoala,bunica facea bagajul si dupa festivitatea de premiere plecam.
Invariabil,trebuia sa caram si o pisica,pisica adusa de pe strada de mine,cu care bunica se chinuia tot anul.
Cea mai de pret amintire si cea mai mare aventura a fost cand am dus pe tren si o pisica si un pui.Puiul il cumparase mama, ca sa ma invete sa fiu responsabila, pisica o aveam din oficiu.
Am fost un copil alintat.Bunica nu mi-a refuzat niciodata nimic.Nu va ganditi ca bateam din picior daca nu mi se lua inghetata sau daca nu primeam bomboane.
Eu aveam ce aveam cu pisicile si cu iesitul afara la joaca.
Cat a trait bunica am locuit in Militari,la bloc.Ma jucam de dimineata pana seara,veneam murdara si ca bonus mai aduceam si animale puricoase acasa.Cel putin 5 pisici tot am adus si tot au fost crescute de bunica si transportate via CFR la Frasin, unde multe dintre ele traiesc si acum,grase si frumoase.
Astfel Frasinul, inclusiv drumul catre Frasin , erau o adevarata aventura pentru mine.
Acum , de cand nu o mai am pe bunica si locuiesc de ceva vreme cu ai mei nu s-au schimbat multe.In afara de partea cu pisicile si cu iesitul afara la joaca.Din nefericire am crescut.
In fiecare an astept sa imi termin treburile si scoala in Bucuresti si sa plec acasa.
Acasa ,unde nu ma deranjeaza nimeni,unde pot sa imi permit sa uit si sa fiu eu.Acasa, unde telefoanele nu mai suna .Mai suna Ana ocazional sa vada daca traiesc.
Mai am 3 saptamani si plec acasa.
Cu aceasta ocazie va urez tuturor o vara minunata.
Ne citim la toamna.
Cu drag,
Andra
