Ploua si parca simt fiecare picatura ,trantindu-mi-se ritmic in cap,atat de sadic si de sistematic in acelasi timp.Si ma doare si ma enerveaza si imi vine sa plang si sa injur.Dar ma abtin,neavand nici un motiv viabil pentru care as face toate astea si poate ca nu vreau sa o deziluzionez pe mama si sa ii stric imaginea de copil aparent normal pe care o are proiectata asupra aurolacului care il are la usa.
M-am asezat in pat,am zis ca mi-o veni somnul,in schimb imi veneau in cap de la tabele cu calorii,pantaloni,persoane pe care le-as injura,persoane care le-as bate pana la imagini din top 10 al penibilului din viata mea .Sa mai doarma cineva daca poate……..
N-a mers deci tot in fata calculatorului ma gasesc ,cu aceiasi apatie si cu aceleasi picaturi care bat ritmic in fereastra.
Nu mai vreau nimic,dar nimicul este totusi materializat.Nimicul consta intr-o calatorie lunga sau intr-o camera cu vedere la munti si la rasarit.Nimicul e mai pretios decat orice gand ,decat orice obiect palpabil.
Pentru ca starea mea nu e tocmai euforica ,pentru ca m-am plictisit teribil ma rezum la a stinge lumina si de a ramane cu ochii in tavan .
S-a stins.Inca se mai aud picaturi.Tavanul e gri.
E un apus….desi vroiam un rasarit….am prins doar un apus
